Sute de persoane vor să iasă în stradă pentru a o susține pe Flavia Groșan, medic pneumolog. Peste 400 de români vor protesta la sediul Colegiului Medicilor Bihor.
Medicul pneumolog Flavia Groșan a fost chemată la Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor. Specialistul a stârnit controverse după ce a susținut că a vindecat de COVID-19 mii de români printr-un tratament ieftin. Ulterior, Colegiul Medicilor s-a autosesizat.
Astfel, unii au blamat-o iar alții și-au arătat susținerea față de doctor. Pe platforma de socializare Facebook a fost creat eveniment de susținere.
Evenimentul „O susținem pe doamna doctor Flavia Groșan!” are peste 400 de participanți, potrivit informațiilor care apar pe facebook. De asemenea, peste 1.400 de persoane s-au arătat interesante de acest eniment.
Organizatorii susțin că a fost creat „din respect pentru un medic care a făcut ceva palpabil în privința circului Covid-19”.
„Noi, Colegiul Medicilor Bihor, nu contestăm calităţile profesionale ale doamnei doctor, pentru că o ştim. Este medic primar, pneumolog, cu competenţe în bronhoscopie, a avut întotdeauna o activitate medicală de foarte bună calitate, dar, subliniez, afirmaţiile pe care le-a făcut în presa centrală legate de activitatea medicilor din spitale considerăm că sunt încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale. Şi pentru acestea am invitat-o pur şi simplu, pe luni, la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală la Colegiul Medicilor Bihor”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Carmen Pantiş, șefa Colegiului Medicilor Bihor.
Recent, Flavia Groșan a făcut din nou o serie de declarații controversate. Aceasta a susținut că nu înțelege purtatul măștii. Flavia Groșan este de părere că statul în casă, izolarea, lockdown-ul și masca de protecție nu fac altceva decât să ne scadă imunitatea, care este foarte importantă în această perioadă.
„Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine. Eu aș fi mers pe varianta englezească cu imunizarea de turmă. Am fi scăpat… Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-au scăzut imunitatea în ultimul hal, d-aia nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e COVID. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns…” a spus dr. Flavia Groșan